Pe data de 23 august 2014 s-au împlinit 66 de ani de la adormirea întru Domnul a lui Eduard Lăzărescu, fost deputat de Iaşi, fost primar al Iaşului, ctitorul bisericii din satul Banu-Dumeşti.
Cu această ocazie, pe o ploaie torenţială, după oficierea de către preotul paroh Ioan Prelipcean a Sfintei Liturghii în biserica din sat, au străbătut drumul până în oraşul Iaşi un mare număr de credincioşi, care au ţinut să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul binefăcătorului lor, aflat în cimitirul Eternitatea. S-au adunat, vârstnici şi tineri deopotrivă, pentru a aduce prinos de recunoştinţă celui care a fost cu adevărat un binefăcător pentru comunitatea satului Banu, Eduard Lăzărescu, alături de surorile sale, Ema şi Maria. Aceştia, pe lângă biserica satului au mai construit o şcoală primară şi un dispensar. Putem spune că s-au îngrijit de toate aspectele vieţii creştinilor din sat: viaţa spirituală, viaţa intelectuală şi sănătatea trupească. Acum, la 66 de ani de la adormirea ctitorului, sătenii nu l-au uitat, amintirea saşi a surorilor lui fiind vie în inima lor, fiecare pomenindu-i în pomelnicul familiei la sfintele slujbe, şi mai ales cu acest prilej, fiecare ţinând să aducă jertfă de pomenire la slujba oficiată de către păstorul lor sufletesc, părintele Ioan Prelipcean.
Fie ca Dumnezeu să-i odihnească pe cei trei acolo unde se aude permanent cântarea întreit sfântă.